Farul rămâne neînvinsă și după etapa a 3-a din Superligă, însă ar fi meritat mult mai mult după întâlnirea cu Chindia Târgoviște, spun reprezentanții clubului de la malul mării.
Farul a făcut presing pe tot parcursul partidei și a avut ocazii importante prin Grameni și Torje, dar din păcate nu a înscris. În ultimele 10 minute Benzar s-a accidentat, dar a rămas pe teren pentru a-și ajuta echipa. Lovitura de start a acestei partide a fost dată, simbolic, de fostul jucător al Farului din anii ’70-’80, Mihai Turcu.