luni, 12 ianuarie, 2026
Home ActualitateFarul Constanța deschide 2026 cu un meci pe teren propriu

Farul Constanța deschide 2026 cu un meci pe teren propriu

de Redacția Dotto

Farul Constanța revine pe teren pentru primul meci oficial al anului, primind vizita celor de la FC Hermannstadt în etapa a 22-a a Superligii 2025/2026. Partida este programată sâmbătă, 17 ianuarie, de la ora 17:15, pe stadionul propriu.

Înaintea acestei confruntări, „marinarii” ocupă locul 10 în clasament, cu 27 de puncte, fiind la șase puncte de ultimul loc care duce în play-off, în timp ce FC Hermannstadt se află pe penultimul loc, cu 13 puncte.

În perioada scurtă de pregătire de iarnă, Farul a disputat două amicale, ambele înfrângeri: 1-2 cu bulgarii de la Cerno More Varna, pe teren propriu, și 0-1 cu FC Botoșani, ocupanta locului 3 în Superligă, la Buftea.

Despre aceste meciuri, antrenorul Ianis Zicu a spus:

„Terenul a fost frumos, având în vedere ce suprafețe de joc erau iarna când jucam noi. Erau lungi iernile, două – trei luni de cantonament, acum e chiar plăcut. Am avut două săptămâni de pregătire și mă bucur că am reușit să jucăm în condiții cât de cât decente. Până la urmă, contează ca jucătorii să înțeleagă ce vrem de la ei, să ne pregătim foarte bine, pentru că ce urmează va fi foarte greu. Trebuie să câștigăm prima partidă, cu Hermannstadt, pentru că, de acum înainte, lucrurile se pot complica, dacă nu reușim acest lucru.”

Zicu a subliniat și provocările legate de lot:

„Când ești antrenor, cu siguranță îți dorești jucători, toți antrenorii vorbesc de acest lucru, dar trebuie să înțelegem și situația clubului, să fim pregătiți să lucrăm și în situații când nu pot veni foarte mulți jucători. În vară, când am început, acesta a fost lotul, la momentul respectiv am considerat că e de ajuns. Puteam avea mai multe puncte în clasament cu acest lot și sunt convins că putem face puncte și în retur, dacă nu vor veni jucători.”

El a mai precizat:

„Omogenitatea contează foarte mult și toți antrenorii au vorbit anul acesta de a nu face foarte multe schimbări, pentru că e timpul scurt și, dacă ar veni la noi, ar fi liberi sau care au jucat mai puțin la echipele lor și atunci nu ar fi pregătiți să joace în primul meci. Timp nu există, trebuie să obținem puncte de la prima partidă, iar, dacă vom aduce vreun jucător care să ne ajute, cu atât mai bine. Sperăm să ducem și noi bătălia pentru play-off, să fim acolo până la final. Mai sunt nouă meciuri din sezonul regular, dar trebuie să fim atenți la primul meci, acum să nu ne gândim mai departe.”

Farul caută așadar un start pozitiv în 2026, iar duelul cu FC Hermannstadt este considerat esențial pentru păstrarea șanselor la play-off.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult