vineri, 17 ianuarie, 2025
Home Sport Farul Constanța doar 1 punct la Botoșani

Farul Constanța doar 1 punct la Botoșani

de Redacția Dotto

Farul Constanța a remizat 0-0 cu FC Botoșani, într-un meci disputat pe un teren greu și sub o ploaie persistentă. Deși au dominat jocul și au avut ocazii importante, „marinarii” au fost dezavantajați de arbitraj, spre nemulțumirea fanilor care au bătut mai bine de 500 de km pentru a-i susține.

Farul Constanța a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida din etapa a 18-a a Superligii, disputată pe terenul celor de la FC Botoșani. Meciul s-a desfășurat pe o suprafață dificilă, afectată de ploaie, iar „marinarii” au fost susținuți de un grup inimos de fani care au cântat pe toată durata partidei, în ciuda vremii potrivnice. Deși Farul a dominat partida și a avut ocazii importante, echipa de pe litoral a fost dezavantajată de arbitraj, neprimind două penalty-uri clare. Lipsa unor jucători importanți, precum Dragoș Nedelcu, Dan Sîrbu sau Mario Aioanei, a complicat misiunea constănțenilor, însă aceștia au obținut un punct valoros, urcând pe locul 11 în clasament, cu 21 de puncte.

Farul va reveni pe teren mâine de la ora 17:00 în Cupa României, contra FC Hermannstadt, iar în etapa următoare a Superligii, pe 8 decembrie, joacă în deplasare cu Poli Iași.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult