Farul Constanța întâlnește în această seară, de la ora 19:30, pe CSM Unirea Alba Iulia, în sferturile de finală ale Cupei României, pe teren propriu. Echipa lui Gheorghe Hagi vizează calificarea, însă va menaja o parte dintre titulari, în urma deplasării lungi de la Botoșani.
Într-un moment delicat în Superligă, unde ocupă locul 7 în play-out, cu 19 puncte, Farul Constanța își joacă șansa în Cupa României, în fața formației din Liga a 3-a, CSM Unirea Alba Iulia. Adversara Farului este pregătită de Alexandru Pelici și ocupă locul 2 în play-off-ul Seriei 7 din Liga a 3-a, fiind o echipă disciplinată, cu jucători care au trecut și prin prima ligă. Hagi a anunțat că vor fi mai multe schimbări în primul „11”, din dorința de a aduce prospețime în echipă și de a le oferi minute jucătorilor care au evoluat mai puțin în ultima perioadă.