duminică, 29 martie, 2026
Home Breaking newsChiar și cu 12 jucători lipsă, Farul a avut o prestație solidă în amicalul cu Ludogorets: Au condus campioana Bulgariei!

Chiar și cu 12 jucători lipsă, Farul a avut o prestație solidă în amicalul cu Ludogorets: Au condus campioana Bulgariei!

de NEWS DOTTO

Farul Constanța a susținut astăzi un amical important la Razgrad, în fața multiplei campioane a Bulgariei, Ludogorets. Un test util, chiar dacă „marinarii” au abordat partida fără 12 dintre jucătorii convocați la loturile naționale de seniori, tineret și juniori.

Cu o formulă de echipă reconfigurată, Farul a arătat determinare și a reușit o primă repriză excelentă. Jucătorii au creat numeroase situații periculoase, demonstrând acțiuni colective eficiente.

Markovic și Alibec s-au remarcat în ofensivă. Alibec a semnat un gol superb dintr-o semifoarfecă, contribuind decisiv la avantajul de 2-1 înregistrat de Farul la pauză.

În partea secundă, antrenorul Ianis Zicu a mizat pe mulți tineri talentați proveniți din Academia clubului. Gazdele au profitat de aceste schimbări și au reușit să revină pe tabelă, adjudecându-și victoria cu scorul final de 3-2.

Golurile au fost marcate de Tekpetey (min. 15), Vinicius (min. 52) și Gustavo (min. 64, autogol) pentru Ludogorets. De partea Farului au înscris Alibec (min. 17) și Almeida (min. 43, autogol).

Echipele care au evoluat:
Ludogorets (antrenor Per-Mathias Hogmo): Padt – Almeida, Kurtulus, Nedyalkov – Naressi, Kaloc – Tekpetey, Chochev, Salido – Bile. Au mai intrat: Bonmann – Andersson, Terziev, Machado, N.Vinicius, Idan, Syrov, Marcus, Penev, Yordanov.
Farul (antrenor Ianis Zicu): Buzbuchi (80 Barbu) – Furtado (6 Căldăraru), Duțu (60 Larie), Țîru (60 Gustavo), Ganea (60 Rîpeanu) – Vînă (60 Oancea), Sîrbu (60 Dican), Radaslavescu (60 Ramalho) – Tănasă (60 Ișfan) – Alibec (46 Vojtus, 80 Nechifor), Tănasă (60 Constantinescu).

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult