Farul Constanța, Campioana României are punctaj maxim după primele două etape disputate din campionatul actual. Echipa condusă de Gică Hagi a obținut 6 puncte și este la egalitate de puncte cu CFR Cluj.
”Marinarii” au învins în prima etapă în deplasare, FC Hermannstadt cu scorul de 1-0, iar etapa precedentă s-au impus pe teren propriu cu scorul 4-1 în fața celor de la FC Voluntari.
Echipa ideală a etapei alcătuită de Liga Profesionistă de Fotbal a inclus și doi fotbaliști ai Farului.
Căpitanul Ionuț Larie și mijlocașul Ionuț Vînă au fost remarcații partidei de la Ovidiu. Larie a reușit hat- trickul, toate reușitele fiind înscrise din penalty, iar Vînă a marcat și el pentru ”marinari” și a obținut un penalty.
Ionuţ Larie – ”Veteranul dobrogenilor a reuşit o triplă, prima din longeviva sa carieră în Superliga României.”
Ionuţ Vînă – ”Revenit sub comanda lui Hagi, a făcut cel mai bun meci din ultimii ani. A marcat un gol şi a scos un penalty”, se arată pe site-ul oficial al LPF.
În etapa următoare, Farul Constanța va întâlni Poli Iași.
