Farul Constanța a reușit să o învingă pe fosta campioană a României, CFR Cluj. O victorie importantă pentru elevii lui Hagi, care au reușit să spargă apărarea ardelenilor în repriza secundă.
Partida a fost una intensă cu ocazii mari la ambele porți.
În primele minute ale meciului, CFR-ul a avut o ocazie uriașă a lui Janga, dar ”marinarii” nu s-au lăsat mai prejos și a plouat cu șuturi pe poarta apărată de Scuffet. Munteanu, Artean și Băluță și-au încercat norocul, dar nu a fost să fie în prima repriză.
În primele minute ale reprizei secunde, Grameni a pasat excelent pentru Băluță, iar acesta mai departe pentru Mazilu, care a înscris singurul gol al partidei. Același Mazilu a mai avut o ocazie, dar nu a nimerit poarta.
Constănțenii au avut emoții în minutul 89 când arbitrul a dictat penalty pentru CFR Cluj, dar după analiza celor din camera VAR, Colțescu și-a anulat decizia.
Meciul s-a încheiat 1-0 spre bucuria antrenorului Hagi, care nu s-a ferit să-și ascundă fericirea și să-și laude echipa pentru încă o partidă excelentă.
Echipa lui Gică Hagi a încheiat astfel turul în play-off pe primul loc. La distanță de 4 puncte, pe locul secund se află CFR Cluj, care a suferit prima înfrângere din play-off, iar FCSB ocupă locul trei în continuare, cu 37 de puncte, după ce a fost învinsă, la rândul ei, aseară de Rapid.