FC Farul luptă mâine pentru 3 puncte ce i-ar asigura calificarea în play-off. Constănțenii primesc acasă vizita celor de la FC Botoșani.
Este ultimul meci ca gazdă, din sezonul regulat, în fața propriilor suporteri, pe care jucătorii îi așteaptă să-i conducă spre victorie. Vestea bună este că de mâine se mărește și capacitatea permisă pe stadion, la 50%.
Farul Constanța dispută mâine meciul din etapa a 29-a a Ligii 1, penultima din sezonul regulat, cu FC Botoșani. Partida va începe la ora 18 și este între două echipe care-și dispută calificarea în turneul play-off. „Marinarii“ speră să obțină acum victoria decisivă pentru atingerea acestui obiectiv, stabilit la începutul anului și pe care îl merită, spun ei.
Va fi un meci deschis, interesant, dar și important, pentru că fiecare va căuta victoria.
De mâine se mărește și capacitatea permisă pe stadion, la 50%, iar fotbaliștii își așteaptă suporterii să-i conducă spre o victorie sigură.
Urmează un meci la Craiova. În clasament, Farul se află pe locul șase, ultimul care duce în play-off, cu 45 de puncte, în timp ce FC Botoșani ocupă poziția a cincea, cu 46 de puncte.