Prima ediţie a „Festivalului cetăţilor antice dobrogene” a întrecut aşteptările încă de la debutul său, care a avut loc sâmbătă în cadrul sitului arheologic de la Cetatea Capidava. Zeci de constănţeni, turişti, reprezentanţi ai instituţiilor constănţene şi jurnalişti au participat la deschiderea celui mai nou proiect desfăşurat de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa împreună cu Asociaţia Culturală Obsidian şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa.
Gândit ca o invitaţie la a descoperi într-o manieră unică şi originală câteva elemente definitorii din istoria milenară a Dobrogei, această amplă manifestare culturală le-a prezentat participanţilor, în etapa sa inaugurală, într-o abordare inedită, istoria cetăţii Capidava. Pe lângă turul ghidat, care a oferit o nouă perspectivă asupra modului de dezvoltare a regiunii în decursul timpului din punct de vedere social, cultural, administrativ sau militar, organizatorii le-au oferit ocazia celor prezenţi de a se bucura de produse tradiţionale dobrogene, dar şi de vinul atât de apreciat de pe aceste meleaguri.
„Anul acesta se fac 145 de ani de la instaurarea administraţiei româneşti în Dobrogea. Acest moment istoric trebuia comemorat şi promovat, aducând în centrul atenţiei zona şi cetăţile aflate în administrarea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. De ce Capidava? Din punct de vedere istoric, cetatea de la Capidava este un punct important pe limesul dunărean. Se sapă aici de zeci de ani, este un şantier şcoală, se va cerceta încă mult timp de acum încolo, iar de curând a fost implementat aici un proiect de reabilitare, astfel încât cetatea a devenit accesibilă şi turiştilor. Ea s-a transformat cumva într-un produs cultural-turistic şi, faţă de alte cetăţi din Dobrogea, spune altceva, arată turistului ceva nou, ceea ce ar trebui să se întâmple cu fiecare cetate” – Aurel Mototolea, directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
Prima etapă a „Festivalului cetăţilor antice dobrogene” s-a încheiat târziu în noapte, cu o proiecţie de film, special ales pentru această fază a proiectului. El va continua la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă, 5 august, cu etapa a doua, care este dedicată unei alte cetăţi importante din Dobrogea, Histria. Cu această ocazie, cei care vor lua parte la eveniment se vor putea bucura, pe lângă turul cetăţii, şi de o serie de evenimente culturale special alese şi vor putea degusta, din nou, din produsele specifice locului.
„În fiecare sâmbătă, timp de cinci săptămâni, am pregătit câte un moment artistic inedit şi unic. Următorul obiectiv din cadrul ‘Festivalului cetăţilor antice dobrogene’ este Cetatea Histria, unde vom avea parte de o seară cu tematică grecească. Cu această ocazie, cei prezenţi vor avea putea asista la o piesă de teatru antic, se vor bucura de dansuri greceşti, din nou de produse tradiţionale dobrogene, dar vor putea afla mai multe şi despre produsele şi obiceiurile locului. Apoi, constănţenii, turiştii şi toţi cei interesaţi de distracţie şi frumos sunt aşteptaţi la Adamclisi, unde vom avea o proiecţie cu laser cu care vom ‘îmbrăca’ într-un mod foarte spectaculos cetatea, vom avea o trupă de dansatori profesionişti cu efecte pirotehnice, vom avea un concert live şi noaptea, fiind perioada perseidelor, va avea loc şi un concurs de fotografie la care oricine poate participa. Acestea sunt însă doar o parte din surprizele pregătite, motiv pentru care am convingerea că fiecare dintre cei prezenţi va avea parte de câteva ore plăcute pe care nu le va regreta” – Jean Vlad, reprezentant Asociaţia Culturală Obsidian
Obiectivul general al „Festivalului cetăţilor antice dobrogene” este de a evidenţia diversitatea posibilităţilor de dezvoltare culturală, socială şi economică de care dispune judeţul Constanţa. De asemenea, se urmăreşte atragerea atenţiei asupra stării în care se află aceste obiective istorico-arheologice, unele necesitând lucrări de reabilitare şi restaurare, pentru a deveni astfel un factor activ în dezvoltarea comunităţii locale, dar şi în dezvoltarea sustenabilă a turismului cultural la nivel general.
„Festivalul cetăţilor antice dobrogene” este organizat de către Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa şi este implementat de Asociaţia Culturală Obsidian. Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa