Președintele Consiliului Județean Constanța a anunțat reluarea Festivalului de Muzică Uşoară de la Mamaia. Mihai Lupu spune că își dorește ca acesta să redevină un “eveniment cultural de referinţă naţională”.
Tot președintele Consiliului Județean a anunțat și începerea procedurilor pentru modernizarea Teatrului de Vară din Mamaia, unde ar urma să aibă loc Festivalul.
Consiliul Judeţean Constanţa face o reevaluare a mărcii Festivalului de la Mamaia, iar în paralel a fost lansată achiziţia de servicii „actualizare documentaţie tehnico-economică faza D.A.L.I.” pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare şi modernizare Teatru de Vară Mamaia.” Achiziţia acestor servicii este în curs de derulare, iar la această dată sunt evaluate trei oferte depuse. Odată cu finalizarea D.A.L.I., care va cuprinde şi actualizarea expertizei tehnice, se vor achiziţiona servicii de proiectare pentru obiectivul menţionat”.
Mihai Lupu a precizat că își dorește ca Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia să fie inclus pe lista evenimentelor cu tradiţie pentru judeţul Constanţa.
Festivalul de Muzică Uşoară de la Mamaia a fost organizat ultima oară în anul 2012.