Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, în vizită pe șantierul noului corp „Mama și Copilul” al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Scopul vizitei a fost evaluarea stadiului lucrărilor.
Noul corp va avea o suprafață construită de 3.500 de metri pătrați și va include trei etaje subterane, parter, opt etaje medicale și un etaj tehnic. În spital vor fi instalate 350 de paturi, dintre care 232 pentru spitalizare continuă, 79 pentru spitalizare de zi și 39 pentru secția de terapie intensivă. De asemenea, vor fi amenajate două blocuri operatorii și două unități de primiri urgențe, dedicate atât pediatriei, cât și obstetricii și ginecologiei. Infrastructura de bază, inclusiv branșamentele la rețelele de electricitate, apă și canalizare, este aproape finalizată și se lucrează intens la pereții clădirii.
De asemenea, au fost deviate conductele de gaz și alte instalații care ar fi putut împiedica progresul construcției. Lucrările sunt programate să se finalizeze până în 2026, conform termenului estimat.