S-au tras focuri de armă la Constanța pentru prinderea unui șofer care conducea drogat și fără permis. Acesta a fost observat în trafic, duminică, în cartierul Palazu Mare de un echipaj de poliție care se afla în patrulare.
Deși oamenii legii i-au făcut semn să oprească mașina, acesta nu s-a conformat. Ba mai mult a călcat la maximum pedala de accelerație, în încercarea de a scăpa de urma polițiștilor. A urmat o cursă ca-n filme prin cartierul Palazu Mare. Întrucât șoferul nu a oprit, unul dintre polițiști, a tras patru focuri de armă. Unul de avertisment, în plan vertical, și 3 înspre roțile mașinii fugarului. A fost și momentul în care șoferul a oprit și a încercat să fugă împreună cu pasagera care se afla în dreapta. Cei 2 au fost imobilizați și încătușați de către polițiști. Cercetările au arătat că șoferul, un bărbat de 29 de ani, nu avea permis de conducere și se urcase la volan după ce consumase cocaină și opiu. Acesta a fost reținut și a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.