În cursul zilei de ieri, 29.07.2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea a desfășurat un exercițiu de antrenament cu forțe și mijloace în teren, privind intervenția în cazul izbucnirii unui incendiu la un operator economic, cu sediul în localitatea Zebil, județul Tulcea.
Conform scenariului, în jurul orei 11:15, prin apel la numărul unic de urgență 112 a fost anunțat faptul că a izbucnit un incendiu la hala de utilaje agricole a societății comerciale, cu pericol iminent de extindere a flăcărilor la o hală învecinată în care erau depozitate cantități semnificative de azotat de amoniu.
Potrivit ISU Tulcea, către locul intervenție s-au deplasat, de urgență, echipajele de salvatori din cadrul Stației de Pompieri Babadag, cu 1 autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, SVSU Sarichioi, personal din cadrul MAPN cu o mașină de stingere și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma recunoașterii în teren, pompierii militari au constatat că în incinta halei sunt posibil surprinse de incendiu un număr de aproximativ 10 persoane, cu diverse afecțiuni medicale.
Pentru gestionarea situației de urgență, către locul evenimentului s-au deplasat și echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu 1 autospecială de stingere, o autospecială de transport victime multiple, un echipaj SMURD, un Post Medical Avansat, un punct de comandă mobil și ambulanțe SAJ.
La nivelul localității Sarichioi, s-a întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgență. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul județului Tulcea a fost activat Planul Roșu de intervenție și a fost mobilizată, de urgență, gruparea operativă de la nivelul inspectoratului.
Datorită degajărilor mari de fum, a fost emis și un mesaj Ro Alert.
La locul producerii evenimentului au fost dislocate de asemenea, forțe și mijloace din cadrul instituțiilor cu funcții de sprijin în gestionarea unei astfel de situații de urgență, fiind instalat și un punct de comandă pentru coordonarea forțelor de intervenție.
Pompierii tulceni au intervenit simultan pentru evacuarea și salvarea persoanelor surprinse de incendiu în interiorul clădirii și pentru localizarea și lichidarea incendiului, limitând astfel extindere focului la întregul obiectiv economic.
În timpul intervenției un pompier militar a avut nevoie de îngrijiri medicale, acesta suferind diverse traumatisme.
Victimele evacuate au fost preluate și predate Punctului Medical Avansat, în vederea evaluării și transportului la o unitate spitalicească de primiri urgențe. În sprijin, au fost solicitate și două elicoptere SMURD. Din păcate, o persoană surprinsă de incendiu nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia de către echipajele SAJ.
„În această activitate complexă au fost angrenați ofițeri și subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea, personal din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, U.A.T Sarichioi, Inspectoratului de Jandarmi Județean, SAJ Tulcea, personal din cadrul UPU SMURD, militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale, 19 voluntari dintre care 5 studenți practicanți la Facultatea de Medicină. Mulțumim tuturor participanților pentru implicarea de care au dat dovadă“
au transmis reprezentanții ISU Delta Tulcea.