luni, 24 martie, 2025
Home Breaking news FOTO: Inspectorii ANPC au verificat căminele studențești din Constanța. Iată neregulile descoperite

FOTO: Inspectorii ANPC au verificat căminele studențești din Constanța. Iată neregulile descoperite

de Redacția Dotto

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a identificat o serie de nereguli semnificative în infrastructura și condițiile de cazare din mai multe cămine studențești din Constanța, cele care aparțin Universității Ovidius (UOC) și Universității Maritime din Constanța (UMC).

Cămine Universitatea Ovidius FN1,FN2 și FN 3 – toate dețin numai spații de cazare fără cantină. La căminul FN 1 au fost descoperite mai multe nereguli, printre care: hol cu pereți neigienizați, fisurați, crăpați, fire electrice pe pereți. Gresie spartă, fisurată, mobilierul de la recepție este fisurat. În camerele de cazare au fost găsite uși sparte, praguri deteriorate/lipsă, calorifer neigienizat, pervaz rupt, desprins, plinte deteriorate /lipsă, baterii deteriorate cu depuneri de calcar și rugină, capac sifon paviment-lipsă, mobilier deteriorat, parchet deteriorat, scaune din lemn pe balcon deteriorate.

În recepția căminului FN 2 este prezent un miros de canalizare. Camere sunt neigienizate, parchet deteriorat, baterii deteriorate cu depuneri de calcar și rugină, prize smulse în camere, pânze de păianjen pe hol.

La FN 3 s-a descoperit un perete cu mucegai, parchet deteriorat, suport hârtie igienică rupt, pe gresia băii și pe geamul dușului s-au găsit depuneri de mucegai, baterii cu depuneri de calcar. Pe holul de la etajul 1 s-a constatat lipsa unor panouri în tavan din care ies fire. Bucătăria comună are pereții neigienizați.

La cămin Studențesc A2, al UMC Constața, situat pe Strada Mircea cel Bătrân, nr. 104, s-au descoperit pete de rugină în băi, cădițele de duș cu margini pline de mucegai, pătate, wc-uri cu garniturile din silicon rupte, grile aerisire bai neigienizate, instalații sanitare pătate, lipsă capace lămpi de veghe, geamul securizat armat de la ușa de pe hol era spart, guri de scurgere și băi neigienizate și fără capac.

La căminul Far 3, aparținând UMC Constanța, s-au găsit scări cu bagheta transversală ruptă, dezlipită, trepte cu gresia spartă, tavane nevăruite după schimbarea instalației electrice, gândaci în bucătăriile comune, prize, burlane de evacuare de la hote cu grăsime și praf, mobilier deteriorat, lipsă plase împotriva insectelor, lipsă aparate de aer condiționat, praguri/tocuri uși rupte și neigienizate, calorifere murdare și nevopsite, infiltrații prin perete, spre hol, de la baia unei camere de la etajul 3, frigidere supraaglomerate, cu chedere murdare și gândaci.

Subfinanțarea structurilor de acest tip naște monștrii pe care îi vedeți. Am discutat cu reprezentanții structurilor verificate și am aflat că, pentru un student, statul român plătește în jur de 200 de lei pe lună pentru cazare – sumă absolut insuficientă pentru a acoperi cheltuielile. Din acești bani ar trebui acoperită nu numai întreținerea, ci și renovarea periodică a structurilor de cazare.

Mai mult decât atât, ar trebui avut în vedere și mobilierul, zonele de preparare și servire a mesei și multe altele. Consumul de apă pentru duș, electricitatea, căldura, ustensilele pentru curățenie – toate acestea costă mai mult decât suma alocată. Am primit de la cei verificați noi regulamente și modificări în funcție de ceea ce am găsit inclusiv în camerele studenților. O mizerie greu de descris în cuvinte la unele dintre camere. Am discutat cu conducerea ambelor structuri universitare și am primit regulamentele noi și graficele noi de curățenie.

a transmis Horia Constantinescu, comisar șef OPC Constanța

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult