joi, 13 februarie, 2025
Home Actualitate FOTO/VIDEO: Incendiu la o casă din Tulcea

FOTO/VIDEO: Incendiu la o casă din Tulcea

de Redacția Dotto

Pompierii militari din cadrul ISU „Delta” Tulcea au fost solicitați să intervină, în această dimineață, în jurul orei 04:30, pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă a unei locuințe, în municipiul Tulcea.

La locul intervenției s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului Tulcea cu o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere, o autospecială salvare victime la înălțime și o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum la anexă, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la vecinătăți.

Pompierii au procedat la localizarea și lichidarea incendiului, din locuință fiind extrasă și o butelie GPL, înlăturându-se astfel pericolul de explozie.

Din fericire, nu au fost persoane surprinse de flăcări. În urma incendiului a ars o anexă iar pompierii au reușit să oprească, în timp operativ, extinderea flăcărilor salvând casa de locuit.

Cauza probabilă de producere este de natură electrică.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult