O groapă misterioasă a pus pe jar comunitatea din 23 August. În mijlocul unui teren agricol a apărut de câteva zile un crater uriaș, după ce pământul s-a surpat din senin.
Oamenii nu își explică ce se întâmplă și sunt foarte speriați. Pentru siguranță, zona a fost izolată, iar geologii au prelevat deja probe de sol.
Un cioban a fost cel care a făcut descoperirea. Acesta era cu animalele de câmp când de-o dată a văzut că îi lipsesc câteva oi și capre. A plecat în căutarea lor și așa a dat peste craterul din câmp.
Speriat, omul a anunțat autoritățile. Polițiștii au izolat imediat zona pentru a evita producerea unor accidente. Pe câmp sunt zilele acestea foarte multe utilaje agricole, care ar fi putut fi înghițite de crater, într-o clipă de neatenție.
Oamenii din comună spun că nu au mai văzut așa ceva și au cerut primarului să cheme o echipă de specialiști, care să dezlege misterul. Așa se face că la 23 August au ajuns un geolog și un doctor în științe, care au tras primele concluzii.
Groapa misterioasă de la 23 August are o adâncime de trei metri și un diametru de 5 metri. După ce specialiștii vor trage concluziile finale, groapa va fi acoperită cu pământ.