Suntem conduși de Habar n-am, iar în oraș domină haosul și incompetența, declară Horia Țuțuianu, care a taxat în termeni duri administrația liberală a Constanței. Principalele nemulțumiri ale PSD sunt legate de felul în care au fost decise resistematizarea traficului și regulamentul parcărilor, dar nu au scăpat de critici nici campaniile de vaccinare.
Nemulțumirile subliniate au fost multe, nu la fel de multe însă și soluțiile.
Senatorul Felix Stroe, președintele PSD Constanța a criticat regulamentele de parcare și taximetrie, care, spune el, vor aduce numai haos.
Stroe a subliniat și problema micilor comercianți din Mamaia.
Deputatul Horia Țuțuianu susține că de șapte luni asistăm la o conducere încremenită.
Deputatul Lucian Lungoci a adus în discuție decizia conform căreia la Constanța nu se va construi un spital regional.
Critici multe, soluții puține însă. La majoritatea problemelor subliniate, social – democrații au uitat să vină însă și cu un plan salvator.