Hram la mănăstirea de lângă localitatea 23 August! Credincioșii de la malul mării s-au adunat duminică dimineață la mănăstirea „Sf. Ierarhi Nicolae şi Bretanion”. Slujba a fost oficată de ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.
Pe 25 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Bretanion, primul episcop atestat al Tomisului. Cu acest prilej, duminică această dimineață, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ierarhi Nicolae şi Bretanion”, de lângă localitatea 23 August, care și-a sărbătorit unul dintre ocrotitori. După sfânta slujbă, ierarhul Tomisului a ținut un cuvânt de învățătură, referitor la pericopa evanghelică de ieri, a vindecării orbului din Ierihon, în care a arătat de ce e importantă credința în iconomia mântuirii.
Mãnãstirea cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului“ și „Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretanion“ este amplasatã între lacul Tatlageac și Marea Neagrã, pe teritoriul localitãții 23 August. Mãnãstirea a luat ființã în anul 2003 pe locul donat de familiile Nicolae Lungu și Nicolae Antohe, din dorința de a reactiva, dupã mai bine de 50 de ani, un așezãmânt monahal închinat Sfinților Ierarhi Nicolae și Bretanion.
Actuala mãnãstire s-a organizat în 2004, prin venirea a doi monahi, care au început construirea unui paraclis și a corpului de chilii. Din anul 2009, s-au început lucrãrile de ridicare a stãreției și a bisericii mari. Aşezământul de cult a fost proiectat de arhitectul Teodor Ion. Stilul arhitectural al bisericii mari este românesc de influențã bizantinã, respectând caracteristicile tradiției arhitecturale ortodoxe cu decorațiuni exterioare din piatrã naturalã și cãrãmidã.