Cuvântul care probabil că produce cele mai multe alergii în România, este, reformă. Reforma lipsește cu desăvârșire din aproape orice instituție publică, iar dacă e făcută, e secvențial făcută și are loc în sensul invers al acelor de ceasornic. Pentru că ne place să trăim în trecut.
Dacă e vorba de un proiect măreț, de lucruri și mecanisme mari legate de viitor, care mai trebuie să și funcționeze, atunci intervine imediat răbdarea. Contemplăm toate posibilitățile, și mai mereu, dăm peste zidul zădărniciei, după care nu ne mai băgăm, că e greu. Dar, între timp contabilul nostru, care este statul, își vede în continuare de misiune și produce în societate fenomene uluitoare și complet de neînțeles, pentru că rușinea nu mai funcționează ca frână în România. Mediocritatea s-a instalat în existența obișnuită a societății, înșurubându-se agresiv în orice breșă, după ce a răvășit iritată hârtiile de pe birouri, a predat la catedre, a vorbit la televizor și ți-a spus ce și cum trebuie să zici și să gândești. Dacă trăiam în lumea occidentală, ne plictiseam de imperfecțiunile prosperității, așa, trebuie să suportăm consecințele mediocrității. Prin urmare, defilarea absurdului continuă cu românii care îşi vor putea achita facturile în rate, dacă acestea au fost emise cu întârziere. Noul regulament al ANRE, prevede că furnizorul de energie are obligaţia să eşaloneze sumele restante. De exemplu, furnizorul de stat Hidroelectrica nu a mai trimis facturi din aprilie adică de aproape 10 luni, iar dacă un consumator primeşte 10 facturi restante, acesta va putea să le plătească în 10 rate.
Cam așa arată cea mai recentă formă de confort contemporan, în viziunea unui stat „modern”. Ieftin, exact ca soarele ce stă să apună după dealuri, din tablourile ridicole, vândute la iarmaroc. În momentul în care cetățenii unei țări europene, sunt lăsați de izbeliște de către autorități aproape un an, prin neemiterea de facturi la utilități, vorbim de un stat în care incompetența a devenit vehiculul principal de supraviețuire și de construire a înțelegerii vieții. O țară în care cetățenii își plătesc facturile în rate, este ca un elev care a renunțat să se mai înscrie la bacalaureat. Este o țară falimentată de acele rețele de complicități care sunt prea întinse, și-i compromit uneori chiar și pe cei care sunt integri. În acest scenariu ne găsim, în mijlocul acestei închipuiri care se încăpățânează să fie cît se poate de palpabilă. Totuși, rezervele de răbdare ale populației sunt departe de a se fi epuizat, probabil asta își iși pun în minte, inițiatorii și continuatorii acestor inepții, că populația secretă într-o glandă ascunsă, o uriașă cantitate de răbdare. Aproape că s-a ajuns în situația în care, partidele care-și plătesc sondajele de casă, să confunde mărimea facturii la curent sau căldură, cu mărimea procentului. Cum e posibilă o astfel de „complexitate” socio-economică, ce are mai degrabă treabă cu bezna neștiinței? O economie nu înseamnă numai cât produci în prezent din taxe, impozite și împrumuturi, ci și cât de capabil ești să înfrunți viitorul prin măsuri reale și sustenabile, oricât de tenebros sau de nesigur ar fi el. Întotdeauna când statul a călcat pe bec, oamenii, comunitățile s-au zbătut să iasă din groapa în care îi afunda nepriceperea sau egoismul conducătorilor.
Dacă suntem, azi, unde suntem, asta se datorează exclusiv cetățenilor care s-au bătut, pe viață și pe moarte, cu statul. Ori asta, nu e bine. Demnitatea populației nu mai este luată în calcul de factorul politic, care-i tratează pe cetățeni ca pe niște vehicule de imagine în alegeri, după care se debarasează de ei, când devin uzați și le spune că pot plăti facturile la utilități în rate. În perioada comunistă, deşi îşi putea cumpăra casă şi maşină, cetăţeanul era acelaşi abonat la umilință din partea instituţiilor ţării. Așadar, timpul parcă nici n-a trecut. Suntem în faţa aceleiaşi linii de start ca acum 40-50 de ani. În rest, jocul e identic. O neliniște generală parcă cere o schimbare în mod mecanic și obsesiv cu convingerea că schimbarea, în sine, e soluția mereu salvatoare. Dar, nu e.
