vineri, 20 februarie, 2026
Home ActualitateBolojan: În momentul în care nu voi mai fi premier, pentru mine va fi o uşurare. Dar problemele României nu dispar

Bolojan: În momentul în care nu voi mai fi premier, pentru mine va fi o uşurare. Dar problemele României nu dispar

de Redacția Dotto

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că, atunci când nu va mai ocupa această funcţie, pentru el va fi o uşurare, dată fiind dificultatea acestei poziţii în această perioadă.

”Dacă Bolojan este sau nu premier astăzi sau mâine să ştiţi că problemele României nu dispar, ele rămân. Şi n-a fost un entuziasm pentru a-ţi asuma răspunderea ca să tratezi aceste probleme”, a declarat Ilie Bolojan, miercuri seară, la Antena 3.

El a adăugat că va susţine ”un buget echilibrat în care propunerile de cheltuieli care se fac să fie dublate de resursele necesare”.

Întrebat dacă nu îi este teamă că va pica Legea bugetului în Parlament şi el va părăsi funcţia de premier, Ilie Bolojan a răspuns:

”În momentul în care nu voi mai fi premierr pentru mine va fi o uşurare dat fiind dificultatea acestei poziţii în aceste vremuri. Nu am niciun fel de temere din acest punct de vedere. Mă tem să nu fac maxim posibil în fiecare zi pentru situaţia în care suntem şi încerc să-mi onorez această responsabilitate”.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, că în aceste zile se vor reuni liderii coaliţiei pentru a avea primele discuţii pe tema bugetului.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult