Suntem exact în stadiul în care nu mai este nevoie să ne ridicăm pe vârfuri, ca să vedem punctajele slabe înregistrate de politica din România. Sau poate că rătăcirea asta este o formă de adăpostire, un mijloc de protecție împotriva unei lumini orbitoare.
Uneori senzația pe care o ai, când vezi astfel de știri, cu moțiuni de cenzură și guverne căzute, plus o instabilitate economică dublată de scumpiri la orice, este că țara poate lesne prelua rolul principal în filmul, ”Călărețul fără cap”. Pentru că politicul este în prezent, luminat ca un afiș de cinema, în timp ce habarnismul ce-l caracterizează pare că a contaminat mai toate straturile societății. Și parcă se întâmplă ca nici măcar în elita românească mai nimeni să nu mai știe pe ce lume se află.
E o stare de fapt care nu s-a născut peste noapte. Suntem victimele unei minorități de politicieni care ne-au ținut cu bună știință într-un status quo de pseudodezvoltare în vădită discordanță cu propriile lor privilegii materiale. Iar asta se vede peste tot pe unde întorci capul, pentru că ne aflăm într-o epocă a improvizației politice. Cu cât suntem mai nepregătiți acolo în funcțiile pe care le ocupăm, dar lăsăm senzația ca stăpânim situația prin gesturi studiate în fața oglinzii, cu atât avem senzația că știm mai bine ce se întâmplă în jur și ne spunem în gând, că suntem puși în funcția respectivă, în slujba societății.
Practic e ca datul din coadă la câini.
Ne-am obișnuit cu managementul de ochii lumii. Iar asta s-a tradus și prin incompetența în administrarea serviciilor publice, care s-a transferat concret în proiecte publice amânate timp de decenii, la care același politic a fost complice. Anunțul desemnării lui Dacian Cioloș pentru funcția de premier, ne dă de înțeles că deocamdată asistăm la un teatru de păpuși. Dar probabil că așa trebuia să se întâmple, să ajungem până la urmă și la nivelul ăsta de bulversare. Este foarte posibil ca soluția propusă de PSD și anume alegeri anticipate și un guvern tehnocrat cu mandat limitat, care să ne treacă prin iarnă, să reprezinte soluția corectă. Întrebarea este ce facem după ce trece iarna? Pentru că după acest episod cu vreme rece și scumpiri pe toată linia, o să ne trezim că avem același deficit bugetar și aceeași nevoie de reforme prinse dealtfel în PNNR. Iar aceste reforme după cum spun și cei mai reputați analiști, nu pot fi realizate decât cu o majoritate parlamentară asumată.
Nu există deocamdată garanții că din alegerile anticipate, va rezulta o combinație majoritară solidă, dar așa este în democrație, când se ajunge la blocaj, te întorci la popor. La cum se prezintă coerența politicilor sociale din România la ora actuală, tot ce ne mai lipsește, este un lider de partid care să apară într-un platou de televiziune cu cartea de temelie a creștinismului, în mână, folosită ca recuzită, pentru iertarea păcatelor și pentru o doză suplimentară de credibilitate în fața telespectatorilor. Pentru că nici măcar rugăciunile nu ne mai pot ajuta. În politică românească se întâmplă cam ce se întâmplă în învățământul românesc, care este axat mai mult pe nevoile profesorilor, nu ale elevilor. E mai important ca profesorul să aibă o normă, decât ca elevul să-și dezvolte calitățile. Tocmai de aceea cineva ar trebui să facă o lege care să stabilească foarte clar, ce trebuie făcut atunci când cetățenii acuză oboseala de a fi români.
