Împrumut

Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase vor fi în continuare plătiți datorită unui împrumut pe care îl va contracta Primăria. Cel puțin așa spun unii dintre medicii care s-au întâlnit astăzi cu primarul Verghil Chițac.

Acesta le-ar fi promis că niciunul dintre angajați nu va rămâne pe drumuri și că în curând spitalul se va redeschide. Nimeni nu a precizat însă și data la care medicii se vor putea întoarce în unitatea medicală.

“Noi, asistenţii medicali, infirmierele şi brancardierii cu contract de muncă pe perioada stării de alertă am fost angajaţi pentru a ne îngriji semenii într-o situaţie de criză sanitară şi am muncit de la începutul pandemiei în linia I, cot la cot cu cei cu contract permanent, sub o presiune greu de imaginat, fără obiecţii sau deziceri. Vă rugăm să ne lăsați să muncim, aşa cum am fost angajaţi să o facem!”

Așa sună strigătul de ajutor al medicilor, asistentelor, infirmierelor și brancardierilor de la Spitalul de Boli Infecțioase, care după incendiul din 1 octombrie sunt amenințați că vor rămâne fără loc de muncă din cauza contractelor pe perioadă determinată pe care le-au semnat. Disperați, aceștia au cerut ajutorul primarului Constanței, Vergil Chițac, cel în subordinea căruia se află unitatea medicală. Unul dintre ceo mai vocali medici a fost Cora Maxim, care, în urma semnalului de alarmă tras în spațiul public, a obținut și atenția lui Vergil Chițac.

După întâlnirea cu primarul Vergil Chițac, tonul medicului s-a mai schimbat, aceasta fiind acum încrezătoare că primarul își va repecta promisiunile potrivit cărora spitalul va fi redeschis curând, iar medicii nu vor rămâne pe drumuri. Medicul spune chiar că primarul ar fi promis că pentru susținerea angajaților de la Spitalul de Boli Infecțioase va contracta și un împrumut din care să le plătească tuturor angajașilor salariile.

Până la redeschiderea Spitalului de Boli Infecțioase, pentru care nimeni nu avansează o dată exactă, cei aproape 300 de angajați au fost detașați la mai multe spitale din județ. 

Pe lângă salarii plătite și redeschiderea spitalului, administrația locală a mai promis, la presiunea medicilor că în curtea Spitalului de Boli Infecțioase va fi amplasat un spital modular cu 80 de paturi. Potrivit reprezentanților Primăriei, acesta urmează să fie realizat din containere închiriate, care vor fi folosite doar pe perioada în care clădirea veche va intra în renovare completă cu fonduri europene.

În data de 1 octombrie un incendiu cara a izbucnit în secția de ATI a unității medicale a ucis fără milă șapte pacienți. Alți cinci au murit ulterior în spitalele din județ la care au fost transferați. Imediat după incendiu, spitalul a fost integral închis pentru cercetări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Vești proaste de la brutari. Pâinea, mai scumpă

Vești proaste de la brutari. Pâine s-a scumpit deja cu peste 10 la sută, iar prețul va con…