Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” (INCDM) a marcat pe 31 octombrie 2025, o jumătate de secol de activitate printr-un eveniment aniversar.
Manifestarea, desfășurată sub titlul „55 de ani de excelență și inovație în cercetarea marină românească”, a reunit peste 100 de persoane, incluzând cercetători, foști angajați, parteneri și colaboratori cheie ai institutului.
Printre invitații de onoare s-au numărat reprezentanți din administrația centrală și locală, precum Autoritatea Națională de Cercetare, Autoritatea Națională pentru Pescuit și Acvacultură, Primăria Municipiului Constanța, Prefectura Județului Constanța, Direcția Hidrografică Maritimă și Garda de Coastă, GeoEcoMar, ONG Mare Nostrum, Delfinariu Constanța, GFCM (General Fisheries Commission for the Mediterranean), precum și reprezentanți ai Universității Ovidius Constanța.
Virtual, reprezentanți ai CIESM (Comisia Internaţională pentru Explorarea Știinţifică a Mării Mediterane), BSEC (Organization of the Black Sea Economic Cooperation) și BSC (Black Sea Commission) au fost alături de noi, prin mesaje video aniversare.
Evenimentul a debutat cu sesiunea privind discursurile introductive, susținute de directorul general, Florin Timofte și directorul științific, Laura Boicenco.
Recunoașterea performanței și viziunea pentru viitor
Un moment emoționant a fost Ceremonia Oficială de Decernare a Medaliilor, prin care INCDM ”Grigore Antipa” a onorat personalul său, recunoscând contribuțiile esențiale aduse cercetării marine de-a lungul celor 55 de ani.
Evenimentul a inclus, de asemenea, o proiecție a unui film aniversar și prezentarea noii identități vizuale a institutului.
Cercetătorii seniori și tineri au prezentat realizările recente în domenii vitale pentru economia albastră a Mării Negre:
- Acvacultura marină – Vector al transformării albastre. Cercetări inovatoare pentru un viitor sustenabil (Dr. Victor Niță).
- Ecosistemul marin în siguranță – rolul Laboratorului de Ecotoxicologie. (Dr. Valentina Coatu).
- Utilizarea tehnologiilor autonome de monitorizare în cartarea de înaltă rezoluție a modificărilor hidromorfologice aferente zonelor marine și costiere românești (Dr. Luminița Buga).
- Restaurarea ecologică a Mării Negre: de la știință la acțiune (Dr. Adrian Filimon).
- Evoluții recente în statistica pescarească și rolul Programului Național de Colectare a Datelor (AC Daniel Grigoraș)
- Poluarea marină, de la observație la măsuri (Dr. Nicoleta Damir)
- Analiza comparativă a variațiilor nivelului mării înregistrate la stațiile de pe litoralul românesc (Drd Gulten Reiz)
- Microplastice în biota Mării Negre: dovezi din păsări marine, pește și cetacee (Drd Andreea Ciucă)
„Sărbătorim 55 de ani de pasiune, dedicare și excelență în cercetare. Prezența numeroasă a confirmat rolul esențial pe care INCDM ”Grigora Antipa” îl are, atât la nivel local, cât și la nivel național și regional. Ceremonia de decernare a medaliilor a fost punctul culminant, o dovadă de respect și recunoștință pentru membri ai echipei, atât din trecut, cât și din prezent, care au pus o cărămidă la temelia acestei instituții. Ne angajăm să continuăm să fim un pilon al cunoașterii științifice și un vector al dezvoltării durabile a Mării Negre”, a declarat directorul general al INCDM ”Grigore Antipa”, Florin Timofte.
Evenimentul s-a încheiat cu un scurt tur ghidat, oferind participanților o perspectivă asupra facilităților de cercetare ale institutului.