Noapte de foc în județul Constanța! Cerul s-a aprins deasupra localității Dropia, unde o cabană vânătorească de peste 600 de metri pătrați a fost mistuită de flăcări. Incendiul a izbucnit cu puțin înainte de miezul nopții.
Flăcările uriașe, vizibile de la sute de metri, i-au alertat pe localnici, care au sunat imediat la 112. Trei autospeciale cu apă și spumă au ajuns inițial la locul incendiului, alături de o ambulanță SMURD. Intervenția s-a dovedit extrem de dificilă, iar ISU Dobrogea a suplimentat forțele: alte trei autospeciale și un nou echipaj SMURD au fost trimise în zonă. Pompierii spun că focul s-a extins rapid, iar fumul gros a făcut aproape imposibil accesul în interior. Pompierii au scos din cabană o butelie care risca să explodeze. Din fericire, cabana era goală și nimeni nu a fost rănit de foc.
După câteva ore, echipele de intervenție au reușit să stingă incendiul. Din cabană, care aparținea unei Asociații de Vânătoare, nu a mai rămas decât cenușa.

