Incendiu cu degajări mari de fum, în această dimineață, la o casă de schimb valutar, din Tulcea.
Pentru stingerea flăcărilor la locul incendiului au fost trimise două autospeciale de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea. Pompierii spun că intervenția a fost extrem de dificilă și cu grad ridicat de risc, deoarece, unitatea comercială îşi are sediul la parterul unui bloc de locuinţe. Din fericire, salvatorii au reușit să stingă flăcările înainte ca acestea să se extindă și la etajele blocului. Pompierii mai transmit că cea mai probabilă cauză a incendiului a fost efectul termic al curentului electric. Au ars materiale plastice, un laptop și cabluri electrice, dar și sume importante de bani. Este vorba despre aproximativ 41 de mii de lei, 1.200 de euro, 1.000 de dolari și 2.000 de lire. Seiful care se afla în unitatea de schimb valutar nu a fost afectat.