Incendiu provocat intenționat, doi tineri din Poarta Albă. Aceștia au fost filmați în timp ce dădeau foc vegetației uscate. Totul s-a întâmplat la numai câțiva metri de casele oamenilor.
Pe imagini se vede clar: cei doi se plimbă relaxați pe o stradă, apoi unul dintre ei pătrunde în zona cu iarbă uscată. Câteva secunde mai târziu, flăcările apar în urma lui și fumul începe să se ridice. Cei doi fug imediat de la fața locului. Localnicii au sunat la 112, iar pompierii au intervenit rapid cu 4 autospeciale. Aproximativ un hectar de vegetație a fost mistuit de flăcări. Din fericire, nicio locuință nu a fost afectată de flăcări, dar pericolul a fost uriaș. Imaginile au ajuns și la Poliție, ar ofițerii de la IPJ i-au identificat rapid pe suspecți. Este vorba despre doi tineri de 21 și 23 de ani, ambii din Poarta Albă. Aceștia sunt acum cercetați penal pentru distrugere.
Vă reamintesc, anul trecut, un incendiu similar a dus la evacuarea unui cămin de bătrâni, iar flăcările s-au apropiat periculos de penitenciarul din Poarta Albă. Autoritățile atrag atenția. Cine se joacă la propriu cu focul, riscă dosar penal.