Maximum 22 de elevi în fiecare clasă pregătitoare. Este o regulă apărută în timpul pandemiei, pe care Ministerul Educației o menține și pentru următorul an școlar. Părinții micuților ce se pregătesc să devină școlari mai au la dispoziție mai puțin de două săptămâni pentru a pregăti dosarul de înscriere.
Aceștia trebuie să facă dovada că viitorul elev a frecventat grădinița până la grupa mare, dar și că a împlinit sau urmează să împlinească 6 ani, până în luna septembrie.
Părinții micuților care vor deveni școlari în toamnă sunt deja în febra înscrierilor la clasa pregătitoare. În anul școlar 2022-2023, în județul Constanța, sunt 293 de clase și locuri pentru peste 6200 de elevi. Nu trebuie să uităm de capacitatea din școlile private, 16 clase. Conform legii din anul pandemic 2020, în învățământul primar, clasa nu poate cuprinde mai mult de 22 de elevi, însă, la solicitarea consiliilor de administrație ale școlilor, s-a prevăzut că, în situații excepționale, mai pot fi admiși cel mult 3 școlari, în virtutea dreptului tuturor elevilor la educație.
Interesul crescut pentru anumite unități de învățământ și cererea mare i-a determinat pe unii constănțeni să se mobilizeze încă de la începutul anului pentru întocmirea dosarului de înscriere. Așa se face că și anul acesta au fost făcute vize de flotant, care să permită accesul micuților în școlile alese de părinți. Bătaia pe școlile de renume îi deranjează pe unii constănțeni, care acuză că sunt prea puține locuri.
Cu toate acestea,profesorii îi sfătuiesc pe părinți să nu aleagă școala pentru popularitate, ci în funcție de personalitatea copilului lor, distanța față de casă și să nu uite că micuții vor fi treziți foarte devreme dimineața. Un rol foarte important îl au cadrele didactice, cu care elevul va avea o strânsă legătură.
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare se va face în perioada 11 aprilie-10 mai. Părinții vor completa o cerere-tip online ori la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea. Este nevoie de dovada că minorul a împlinit sau va împlini 6 ani până în luna septembrie, altfel micuții vor trece printr-o evaluare psihosomatică, menită să arate dacă sunt apți pentru a începe anul școlar.