Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie și se va încheia în Ajunul Crăciunului, marcând o perioadă de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși. Timp de 40 de zile, această etapă este dedicată rugăciunii, disciplinei și renunțării la anumite alimente și obiceiuri, fiind considerată un post de asprime mijlocie, mai blând decât cel al Paștelui și cunoscut drept „postul bucuriei”.
Pentru Digi24.ro, preotul Dan Damaschin a explicat regulile alimentare, dar și semnificația spirituală a postului.
„Postul Nașterii Domnului presupune respectarea unui regim alimentar specific, care implică abținerea de la consumul de carne, ouă, produse lactate, vin și ulei. În acest interval, alimentele de origine animală sunt înlocuite cu produse vegetale. Postul este marcat, totodată, de anumite zile de dezlegare la pește, vin și ulei. Acestea sunt rânduite în zilele de sărbătoare marcate cu cruce roșie în calendarul ortodox sau în cinstea sfinților locali (sfinți cinstiți într-o anumită regiune sau comunitate), cu condiția ca datele de prăznuire să nu coincidă cu zilele de luni, miercuri sau vineri, în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie.
Adevărata valoare a postului nu stă numai în abținerea de la anumite alimente, ci în controlul asupra păcatelor și al comportamentelor greșite, acestea având o importanță mult mai mare în viața spirituală. Această perioadă reprezintă o oportunitate de a ne pregăti sufletește pentru întâlnirea cu Pruncul Iisus și de a celebra în mod autentic sărbătoarea Nașterii Domnului.”, a declarat pentru Digi24.ro preotul Dan Damaschin
Cele 40 de zile – o perioadă simbolică în tradiția biblică
Părintele Damaschin a reamintit că durata postului are rădăcini profunde în Sfânta Scriptură. „În Sfânta Scriptură, perioada de 40 de zile este rânduită ca timp de pregătire și curățire spirituală”, a spus acesta, amintind momentele în care această durată apare în istoria biblică: postul lui Moise pe Muntele Sinai, drumul profetului Ilie spre Horeb, dar și cele 40 de zile petrecute de Mântuitor în pustie înainte de începerea propovăduirii.
Preotul a explicat și contextul legat de Tablele Legii – cele două bucăți de piatră pe care erau înscrise Cele Zece Porunci.
Îndemn pentru cei care intră în post
În mesajul transmis credincioșilor, părintele Dan Damaschin subliniază că postul nu este doar o limitare alimentară, ci un proces de schimbare interioară.
„Hotărârea constituie primul pas pentru cei care își doresc să țină post. Nu trebuie să ne temem de eventuale greșeli sau eșecuri, întrucât postul nu este o competiție sau un examen, ci un parcurs de transformare spirituală”, a spus el.
Preotul îndeamnă la rugăciune, spovedanie, apropierea de Sfânta Împărtășanie și o distanță mai mare față de lucrurile care distrag atenția, în special tehnologia.
„Vom posti cu adevărat atunci când ne vom ruga mai mult, când vom merge la spovedanie și ne vom apropia de Sfânta Împărtășanie”, afirmă părintele, care încurajează și faptele bune – vizite la bolnavi, ajutorarea copiilor nevoiași sau sprijin pentru cei aflați în dificultate.
„Numai prin aceste gesturi putem elibera inima de «secul» – egoism, mânie sau nepăsare – și o putem umple cu iubire”, conchide preotul Damaschin.