Farul Constanța joacă mâine pe teren propriu contra celor de la Universitatea Cluj.
Lideri în clasamentul SuperLigii cu 30 de puncte, „marinarii“ sunt neînvinși pe teren propriu, cu cinci victorii și două rezultate de egalitate, în timp ce adversarul, Universitatea Cluj se află pe locul al 13-lea cu 14 puncte.
La Farul, Nedelcu este accidentat, însă Hagi se va putea baza pe Alibec și Corinus, care revin după suspendări. Totodată, Băluță și Benzar s-au antrenat cu echipa și sunt șanse de a-i vedea pe teren. În decurs de o săptămână fariștii vor juca nu mai puțin de 3 meciuri, mâine cu U Cluj, apoi în Cupa României și în turul sezonului regulat al Superligii, cu Rapid, în deplasare pe 21 octombrie.