miercuri, 26 martie, 2025
Home Actualitate Instanța respinge cererea Arhiepiscopului Teodosie împotriva Universității Ovidius

Instanța respinge cererea Arhiepiscopului Teodosie împotriva Universității Ovidius

de Redacția Dotto

Arhiepiscopul Teodosie a acționat în instanță Universitatea Ovidius din Constanța, si a cerut despăgubiri de circa 30.000 de euro, sumă ce reprezintă in opinia prelatului prejudiciul cauzat după ce instituția de învățământ superior nu i-a prelungit contractual la împlinirea vârstei de pensionare, așa cum acesta solicitase.

Drept urmare Teodosie a dat Universitatea in judecata. Numai ca instanta a respins cererea de chemare în judecată. Inclusiv studenții de la Teologie au încercat să intervină în favoarea lui Teodosie . Acestia au sustinut că hotărârile Senatului Universității Ovidius „afectează calitatea învățământului vocațional și performanța teologică” și „îngrădesc dreptul studenților de a beneficia de predarea harică și îndrumările necesare studenților teologi, lipsindu-i de beneficiul predării ca profesor titular a ÎnaltPreaSfinției Sale Arhiepiscopul Teodosie“. In plus aceștia au susținut ca Teodosie este cel mai îndrăgit profesor de către studenți, cu vechime în învățământul teologic, conducător de doctorat și director de școală doctorală“,
Decizia nu este insa definitiva si poate fi contestata in termen de 15 zile.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult