miercuri, 18 iunie, 2025
Home Actualitate Întâlnire cu scriitorul Bogdan Boeru, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

Întâlnire cu scriitorul Bogdan Boeru, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

de Redacția Dotto

Vineri, 13 iunie 2025, de la ora 14:00, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța invită publicul la o întâlnire culturală deosebită cu unul dintre cei mai apreciați scriitori dobrogeni – Bogdan Boeru.

Născut pe 15 iunie 1975, la Constanța, absolvent al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, Bogdan Boeru este un nume consacrat în literatura română contemporană. A debutat cu poezie, însă s-a afirmat rapid în proză, publicând nuvele și romane care au fost traduse în mai multe limbi, printre care bulgară, engleză și italiană. Din anul 2019, este membru al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.

Creator polivalent, Bogdan Boeru se exprimă și în alte domenii artistice. Este activ în muzică, alături de formațiile Mysteria (muzică ambientală) și Interius Dei (heavy metal), dar și în cinematografie, unde a realizat scurtmetraje, documentare și spoturi publicitare. De asemenea, a organizat expoziții de fotografie și sculptură, contribuind constant la viața culturală a comunității.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult