Nu putem să nu admirăm de la mare depărtare, polivalența, optimismul și încrederea miniștrilor noștri, care sunt buni oriunde i-ai pune, la orice minister. Cu rezultatele stau foarte prost, că în rest reprezentativitate și susținere au cât cuprinde. Fostul ministru al Educației Monica Anisie, declara la un moment dat, că nu trebuie să ne îngrijoreze rezultatele foarte slabe obținute de elevii români la evaluările testelor PISA.
Normal, suntem ca o salcie plângătoare la toate materiile. Și dacă o să rămânem în zona de competență a fostului ministru Anisie, unde în prezent o găsim pe Ligia Deca, o să vedem că și aici există o simptomatologie pe are o găsim la mai toate ministerele actualei guvernări – o rată de realizări concrete foarte mică – având în vedere că de exemplu, la ministerul Digitalizării, nimeni nu digitalizează nimic. De unde trebuie să înțelegem că nu prea există un indice scientometric respectabil printre cei care conduc. Ei doar accentuează senzația că trăim într-o societate ghemuită în care se discută numai complicități și compromisuri bizantine. Și nu am dat întâmplător acest exemplu, deoarece, ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării este un minister format din fostul Minister al Educației Naționale. Noi astia mai pasionați de concret și lucid, cred că ar trebui să facem un transfer de responsabilitate către cei care propun în fruntea ministerelor, oameni care nu au dovedit nimic în timp și nu vor să recunoască cu glas tare treaba asta.
Până la urmă nu este nicio rușine să recunoaștem că sunt și cazuri când suntem depășiți de situatie. Asta fără să mai ieșim la televizor în mod constant și să avansăm tot felul de propuneri și teorii care par așa stiintifice și oficiale, doar pentru că nu vrem să scăpăm de obsesia imaginii perfecte. Este și cazul actualului ministru al educației care a încercat cumva să se implice în grevele anunțate de dascăli. Greva generală din educație ar putea închide școlile cu o lună mai devreme, dar subiectul nu există pe agenda guvernului. În tot acest timp, legile educației merg ca unse pe repede-nainte în Parlament. Emanate de unicul proiect anunțat de Klaus Iohannis în cele două mandate, “ROMÂNIA EDUCATĂ”, în aceste legi capitale pentru formarea viitoarelor generații au fost îndesate o sumedenie de măsuri criticate de specialiști, de societatea civilă, de asociațiile de părinți dar și de organizațiile elevilor. Amintim doar examenul de admitere organizat de licee peste examenele de la evaluarea națională, reducerea numărului de probe la Bacalaureat dar și includerea religiei ca probă opțională, prescrierea plagiatelor și posibilitatea ca rectorii în funcții deja de aproape zece ani, să mai rămână încă zece. Interese foarte mici și planuri pe persoană fizică, cum ar veni. Ironie, acestea vor fi la votul final în Parlament chiar în ziua în care va începe greva generală în educație, pe 22 mai. Este posibil să asistăm astfel, la finalul unui an școlar cu multe vacanțe, zile libere cu duiumul, punți nelucrătoare și săptămâni întregi de activități așa-zis “altfel” sau “verzi”.
De fapt, vorbim despre tot felul de forme de chiul organizat și legalizat. În tot acest timp, părinții pompează tot mai mulți bani în meditații și începând de la clase tot mai mici, în buzunarele profesorilor care pentru salarii mai mari, anunță cinic grevă generală în prag de examene. Nicio revendicare de reformă reală sau de eliminare a tot ce este nociv în legile educației. Nu se gândește nimeni la faptul că prin plata meditațiilor, părinții sunt cei care suplinesc PIB-ul din educație și că de fapt educația în România nu este gratuită, ci cade tot în sarcina părinților. Noi am crezut că dacă vrei să conduci o mare instituție a statului, cum este Ministerul Educației, sau oricare alt minister, trebuie să fii fără cusur, să n-ai dureri, tristeți și șocuri. Să nu fi cariat de slăbiciuni, să nu cunoști vulnerabilul altfel decât din dicționar și să mustești de competență. Dar noi trăim în patria cu cel mai netransformațional sistem de educație din Europa, unde ți se spun povești din power-point. Asta, în timp ce competența este văzută mai rar decăt urșii panda, deși competența fiind un substantiv, e logic să se poată declina.
