Se zbate între viață și moarte la spital din cauza unei măsele. Este povestea unui tânăr din Cernavodă, care a ajuns la urgență din cauza unei dureri de măsea și care se află în comă de aproape două luni de zile.
Părinții acestuia îi acuză pe medici că nu ar fi avut grijă de fiul lor, iar din această cauză acum corpul lui este plin de răni. Reprezentanții spitalului susțin însă că infecția tânărului i se împrăștiase în tot corpul încă de la sosirea acestuia în unitatea spitalicească, iar acum șansele de supraviețuire ale acestuia sunt minime.
Mama lui Ionuț povestește că problemele fiului ei au început la scurt timp după ce acesta a plecat din țară. Tânărul și-a sunat mama, i-a spus că are dureri de măsea și că a fost sfătuit să meargă la spital, dar nu a ascultat. A revenit în țară, iar în momentul când nu a mai suportat durerea a mers la spitalul din Cernavodă. De acolo a fost redirecționat către Spitalul Județean din Constanța.
Părinții tânărului susțin că fiul lor nu a fost tratat la timp și de aceea i-au apărut rănile pe corp. Ba mai mult decât atât, mama spune că a venit de acasă cu cele necesare însă nu a fost lăsată să îi facă igiena corporală.
Reprezentanții spitalului județean spun însă că tânărul s-a prezentat la Urgențe când infecția se împrăștiase deja în tot corpul și că, deşi s-au depus toate eforturile posibile, evoluţia patologiei nu a fost una favorabilă.
Părinții tânărului sunt hotărâți să dea spitalul în judecată.