Dacă ar fi să ne referim la câteva detalii de secol XIV, în centrul atenției ar trebui să se afle praful de pușcă, pentru că în cotinuare, în ciuda trecerii timpului, oamenii civilizați sunt obsedați de relevanță, deși în cazul de față vorbim despre lipsa ei.
Deschiderea sezonului estival nu a fost nici anul acesta cu focuri de artificii și festivități somptuoase, așa cum am văzut că se întâmplă prin alte părți, mai ales că e primul sezon fără restricții pandemice. Nu vrem să fim prea stridenți când vine vorba de o astfel de acțiune, preferăm să atragem atenția cu alte lucruri în societate, deobicei negative, care trimit în toate direcțiile, fără oprire, două imbolduri devenite obsesii: „mai mult” și „mai repede”. Teoria simplității ne caracterizează de decenii, chiar și atunci când vine vorba de turism și doar spunem ca s-a deschis sezonul așa, într-o conferinta de presă, în timp ce așteptăm invitații cu trolerele în recepția de hotel. Avem, pe lângă o lipsă de fonduri din câte înțelegem și o lipsă de imaginație, când vine vorba de deschiderea sezonului estival și mai apoi practicarea lui.
Vedem aceleași personaje an de an, care ne spun, despre gradul de ocupare al hotelurilor și despre curățarea plajelor și cam atât. Senzația că asistăm la o întrecere de roboți perfecți este una destul de pregnantă. În anii trecuți am fost martori la deschiderea sezonului estival, cu care alegorice și gladiatori moderni desăvârșiți care nu reflectau absolut deloc, specificul zonei și nici preocupările turiștilor veniți la mare. Evenimentele acelea nu făceau decât să reflecte contrasensul turistic pe care se aflau autoritățile locale. Însă speram cu toții că ne-am mai cizelat puțin și suntem și noi în stare să facem din deschiderea sezonului estival după doi ani de pandemie, un fel de basm, povestit vizual într-o cheie contemporană cu veșminte moderne, nu așa prezentat într-o manieră simplistă. Asta în ciuda faptului că în general, nu prea avem ce oferi turiștilor, dacă ne gândim la piscina cu dale din mozaic din Musha Cay Bahamas, unde la sfârșitul zilei se relaxează pasionații de golf. Când iei o noapte la un hotel de 4 stele, dar constați că piscina nu funcționează sau că sauna e închisa „temporar”, nu prea mai discutăm despre un turism civilizat aducător de venituri și satisfacție.
E ca și cum, i-ai pune unui corigent la matematică o culegere de probleme în față, și ai începe să-i vorbești despre topologia algebrică necomutativă. Mamaia nu se va transforma în Bodrum, dacă persistăm în obșnuință, dacă doar montăm garduri de stuf iarna pe plaje și măturăm aleile de nisipul care transformă stațiunea în sezonul rece, într-o imensă clepsidră în care timpul trece foarte greu. Litoralul are nevoie de un tour operator de notorietate, care să nu-i mai arate scurtătura spre o viață artificială. La noi, complicaţiile apar când ne punem în relaţie cu semenii, fie ei vecini, prieteni, colegi sau adversari de turism. Se declanşează atunci aşa-numitul reflex al falsei proiectări. E foarte greu de acceptat că din punct de vedere turistic, suntem ceea ce cred alţii despre noi, nu ce credem noi că suntem.Va fi foarte greu să mai facem din Mamaia ceva atrăgător pentru turiștii ăia pretențioși, care când vin în vacanță, și-ar dori să vadă pe lângă parcuri curate și șosele ca-n palmă și o placă de marmură pe care scrie: Pe aici a trecut Pericle! Va fi foarte greu. Asta și pentru că în stațiune, arhitectura suferinței a căpătat de-a lungul timpului valențe baroce, s-a construit haotic în toată această regiune, iar municipalitatea a plătit ani la rând abonamentul la conformism, ipocrizie și mediocritate urbană. E notorie uşurinţa cu care se preschimbă visul în coşmar. Asta va trebui să facem. Să ne trezim din acest coșmar și să nu ne mai compromitem credibilitatea și traiectoria, în timp ce ne uităm admirativ la fotografiile cu stațiunea Mamaia din anii ’70.
