Un tânăr din Constanța schimbă regulile jocului în energie! Andrei Foca, elev de excepție la Colegiul „Mircea cel Bătrân” propune un încărcător inovator pentru baterii pe bază de sodiu. Această soluție ecologică și accesibilă promite să devină alternativa viitorului la bateriile pe bază de litiu. Cu această invenție, Andrei a cucerit Robofest 2024, obținând un premiu special pentru inovație.
Andrei Foca, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național Mircea cel Bătrân, propune o alternativă revoluționară la bateriile clasice pe bază de litiu: acumulatorii pe bază de sodiu, un element abundent și prietenos cu mediul. Proiectul său, care promite să transforme industria energetică, a impresionat juriul la Robofest 2024, cel mai mare festival de robotică din Europa. Într-o competiție acerbă, Andrei a cucerit premiul de excelență în inovație tehnologică, confirmându-și locul printre cei mai buni inovatori ai generației sale.
„A fost puhoi de lume, a fost o grămadă de lume din multe țări, s-a auzit vorbindu-se turcă, grecească, am văzut japonezi mulți oameni și inteligenți, intelectuali se vedea pe ei cât au muncit acolo cu invențiile lor și am realizat că aici este locul meu, aici alături de comunitatea științifică și sunt oameni de calitate.”
ANDREI FOCA – elev
Andrei Foca intră în linia întâi a inovației verzi cu o soluție care rescrie regulile jocului în industria energetică. Bazate pe sodiu – un element abundent, ieftin și ecologic – bateriile create de el pot elimina dependența de litiu, reduc costurile și minimizează impactul asupra mediului. În plus, aceste baterii sunt mai sigure pentru utilizatori, având un risc mult mai scăzut de inflamabilitate.
„Mie mereu mi-a fost teamă de bateriile pe bază de litiu, știm dacă nu avem grijă de ele, dacă le descărcăm prea mult, dacă le încărcăm prea mult poate se întâmplă foc, poate să se întâmple lucruri rele și asta a fost problema mea. Așa că, încă de anul trecut lucram cu baterii pe baza de sodiu și m-am gândit da dacă tot le am pe acestea de ce să nu dezvolt un dispozitiv pentru ele. Și astfel mi-a venit ideea de un încărcător pentru oamenii care de exemplu au drone, sau mașinuțe teleghidate prin telecomandă pentru hobby nu pentru altceva și să fie mic pentru că nu am avut nici finanțare de data aceasta și astfel s-a făcut invenția.”
ANDREI FOCA – elev
Prețul litiului a explodat în ultimii ani, pe măsură ce tehnologia verde domină industriile globale. În acest context, sodiul devine o opțiune din ce în ce mai atrăgătoare pentru investitori și producători, datorită costurilor mai mici și impactului redus asupra mediului. Problemele legate de extracția litiului și efectele asupra comunităților cresc presiunea pentru soluții sustenabile. Proiectul lui Andrei Foca răspunde perfect acestor provocări, oferind o alternativă inovatoare și eco-friendly.
„Îmi doresc ca fiecare persoană, fiecare copil, adolescent care vrea să se apuce de robotică să aibă un încărcător la îndemână cu care să își poată încărca toate bateriile pentru toate tipurile de proiecte, fie că sunt litiu fie că sunt sodiu și să aibă și măsuri de protecție plus metoda de balans despre care nu am vorbit fiindcă noi putem balansa tensiunile bateriilor atunci când vorbim de mai multe în serie să fie aproximativ egale, până în maxim 0,02 volți diferență.”
ANDREI FOCA – elev
Premiul acordat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu confirmă valoarea invenției lui Andrei și importanța inovației durabile. Următorul pas? Alegerea facultății – fie în țară, fie în străinătate. Cert este că viitorul lui va gravita în jurul cercetării, tehnologiei și inovației.
„Știu ce vreau să fac pe viitor, o să continui pe robotică și electronică. Nu știu la ce facultate o sa merg. Normal o sa dau la Politehnică e o universitate excelentă numai că doream să aplic și în afară printre care SUA, Spania sau Germania ar fi opțiunile mele.”
ANDREI FOCA – elev
Andrei Foca nu este la primul său succes în domeniul inventicii și al roboticii. După succesul cu fotobioreactorul pentru culturi de alge și robotul programat pentru manipularea obiectelor, premiat internațional, tânărul strălucește la Robofest 2024. Cu 300 de echipe din 31 de țări, competiția a fost o platformă globală pentru idei revoluționare, iar recunoașterea lui Andrei subliniază importanța sprijinirii talentelor care schimbă jocul.