joi, 11 septembrie, 2025
Home DOTTO NewsInvestiții de 500 milioane de euro în Portul Constanța

Investiții de 500 milioane de euro în Portul Constanța

de Redacția Dotto
Investiții de 500 milioane de euro în Portul Constanța
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Portul Constanţa se va extinde cu 11 dane de mare adâncime. Proiectul are o valoare de 500 de milioane de euro. Proiectul, unic după 1990, presupune construirea a 11 dane unde vor putea acosta nave de mare tonaj.

Proiectul de modernizare a Portului Constanța este unul unic și va costa 500 de milioane de euro, bani care vor veni din fonduri europene. Lucrările vor dura 4 ani.

Se vor realiza două moluri în zona de sud a Portului Constanţa ceea ce va înseamna câştigarea din mare a noi suprafeţe de teren, dezvoltarea a 11 dane de mare adâncime unde vor putea acosta nave de mare tonaj, 70 hectare de platformă de operare şi 36 de hectare de zone logistice. Realizarea acestui obiectiv de investiţii va conduce la creşterea capacităţii de transport maritim de mărfuri si implicit la creşterea volumului schimburilor comerciale. În acelaşi timp, prin dezvoltarea infrastructurii portului şi demararea unor lucrări de asemenea impact se vor crea noi locuri de muncă. Extinderea Portului Constanţa prin crearea unor dane de mare adâncime şi terminale suplimentare de operare, obiectiv inclus în Master Planul de Transport, va deveni un important punct de atracţie pentru investitori, mai ales având în vedere oportunitatea dezvoltării unor noi linii comerciale de navigaţie.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult