Investiții record pentru modernizarea infrastructurii de apă în județul Constanța. RAJA anunță implementarea unor proiecte de anvergură cu o valoare totală de aproape 700 de milioane de euro. Scopul acestor investiții este modernizarea rețelele de apă și canalizare și de a asigura un acces mai bun la apă potabilă pentru zeci de localități din județ.
În județul Constanța, lucrările de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare sunt în plină desfășurare. Din totalul planificat, au fost deja realizați peste 540 de kilometri de rețea de alimentare cu apă și 380 de kilometri de rețea de canalizare. Investițiile acoperă 68 de localități și sunt esențiale pentru a răspunde nevoilor comunităților locale.
Două proiecte importante au fost deja finalizate: construirea a 8 parcuri fotovoltaice și implementarea unei platforme digitale de management al infrastructurii de apă și canalizare. Aceste soluții moderne contribuie la eficiența operațiunilor și la reducerea impactului asupra mediului.
Contractul de finanțare pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare, în valoare de peste 3 miliarde de lei, a fost semnat în 2018, iar lucrările au progresat rapid. În prezent, proiectul a atins un grad de execuție fizică de aproape 89%, iar plățile efectuate se ridică la peste 2,4 miliarde de lei. Aceste investiții strategice îmbunătățesc accesul la apă potabilă pentru locuitorii din județul Constanța și contribuie la protecția mediului, reducând impactul apelor uzate asupra ecosistemelor.