La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 00.20, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN38, în afara localității Agigea.
Conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în accidentul rutier au fost implicat două autoturisme. În urma impactului, două femei, de 21, respectiv 28 de ani, au decedat, una dintre victime aflându-se la volanului unuia dintre vehicule.
Celălalt conducător auto, un bărbat, de 45 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au testat persoana în cauză cu aparatul din dotare, rezultatul fiind negativ pentru prezența unor substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.
Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei în sânge.
În cauză, polițiștii continuă cercetările.