joi, 11 septembrie, 2025
Home ActualitateJandarmii constănțeni au depistat două persoane cu substanțe vegetale suspecte în a doua zi de Paște

Jandarmii constănțeni au depistat două persoane cu substanțe vegetale suspecte în a doua zi de Paște

de Redacția Dotto

În a doua zi de Paște,, 21 aprilie a.c., în jurul orei 22:00, în timpul desfășurării unei acțiuni punctuale pe raza de competență, o patrulă de jandarmi a observat un bărbat care, la vederea echipajului, a manifestat un comportament suspect.

Întrebat de jandarmi dacă are asupra sa obiecte sau substanțe interzise, acesta a negat, potrivit Jandarmeriei mobile Tomis.

Totuși, în urma controlului corporal efectuat, conform procedurilor legale, asupra persoanei a fost găsită o bucata de staniol împăturită în interiorul căreia se afla o substanță vegetală, cu posibil efect psihoactiv.

Tot luni, în jurul orei 23:20, pe raza municipiului Constanța, jandarmii au depistat un alt bărbat ce avea asupra sa o țigareta confecționată manual, arsă la un capăt, care conținea o substanță vegetală mărunțită, ce emana un miros puternic înțepător.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Grupării de Jandarmi Mobile pentru întocmirea procesului-verbal de constatare, în același timp fiind sesizate și organele competente, pentru continuarea cercetărilor.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult