Sute de oameni s-au adunat weekend-ul acesta pe o plajă din Constanța. Cu toții au venit să îi admire pe sportivii care cuceresc cerul cu zmeele lor.
Kiterii au profitat de vântul care a bătut cu putere la malul mării și au făcut diverse acrobații în aer, sub privirile curioase ale celor care au venit să îi vadă și să îi aplaude.
Cei mai dintre sportivi au venit din București special pentru kite. Și-au pregătit cu atenție zmeiele și le-au lipit pe cer. Nu de multe ori au șansa să prindă un vânt atât de bun, așa că au profitat din plin de fiecare minut.
Vânt bun, echipament profesionist, talent și multă adrenalină. Este rețeta perfectă pentru câțiva pasionați de sporturi extreme, singurii pe care vântul îi atrage ca un magnet spre mare.
Pe litoral au fost doar 15 grade însă pentru pasionații sporturilor nautice nu mai contează atunci când se află pe mare. Senzațiile pe care le trăiesc sunt atât de intense încât orice altceva este dat uitării.
Pe cat este însă de extrem acest sport, pe atât este și de costisitor. O placă costă la mâna a doua câteva sute de euro. Se adaugă costumul de neopren și evident zmeul. Așa se face că un echipament complet poate costa și câteva mii de euro bune.