La mare cu autorulota

Reședința noastră de vară este… la mare. Așa par să gândească tot mai mulți români care cel puțin două luni pe an se mută cu rulotele pe litoral, în buza mării. Rulotiștii nu doar că se bucură de aer curat, de mare și de natură, ci spun că fac și economii în cele două luni pe care le petrec departe de casă, întreținerea caselor pe patru roți fiind mai ieftină decât a apartamentelor.

La câțiva kilometri de Mamaia, în nordul litoralului, plaja sălbatică Corbu este paradisul celor pentru care liniştea e mai importantă decât confortul. Ioana și Viorel sunt din Ploiești, iar pentru familia lor vacanța la mare este sinonimă cu relaxarea în natură, la malul Mării Negre. Așa că de îndată ce vremea se încălzește, își fac bagajele, își pregătesc rulota și pornesc spre litoral. 11 mii de euro au dat pe ea și spun că le oferă tot confortul pe care ar fi avut parte în orice apartament de la malul mării.

Cei doi nu pleacă niciodată la mare fără cei șase copii. Mezinul familiei are doar câteva luni, însă mama lui spune că s-a adaptat perfect condițiilor pe care le oferă casa pe roți.

Cei șase copii ai familie se joacă toată ziua pe plajă, citesc, stau la soare și spun că le place foarte mult.

Acest cuplul a venit la malul Mării Negre tocmai din Germania. Le place foarte mult plaja din Corbu și spun că o vacanță în România este mult mai ieftină decât în țara lor.

Prețurile de închiriere pentru o autorulotă variază. La categoria lux, tariful pornește de la 100 de euro pe zi și poate urca până la 180 de euro. Rulotele și autorulotele care oferă un confort mediu se închiriază cu maximum 250 de lei. Prețul varianză și în funcție de numărul de zile pentru care închiriați casele pe roți, dar și de perioada din an, vara fiind mai scumpe.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Gimnastică aerobică: România a cucerit patru medalii la Campionatele Europene de la Pesaro

Sportivii români au cucerit, duminică, patru medalii, una de aur, una de argint şi două de…