Laura Codruța Kovesi a câștigat toate procesele cu Inspecția Judiciară a CSM. Actual procuror-șef european, Kovesi a înfruntat nu mai puțin de 44 de verificări disciplinare declanșate împotriva ei, de când a fost demisă din fruntea DNA.
Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat luni o hotărâre defintivă, respingând ultimele recursuri ale Consiliului Superior al Magistraturii împotriva deciziilor anterioare, care o absolveau pe Kovesi de orice vină.
„Respinge recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva încheierii din 24 noiembrie 2021 şi a hotărârii nr. 14P din 8 decembrie 2021 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. 1/P/2018, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2022” se arată în minuta deciziei.
Acesta a fost cel de-al patrulea și ultimul recurs al Inspecției Judiciare respins de ICCJ.
Inspectorii de la CSM au acuzat-o pe Kovesi că ar fi desemnat, ca membru al unei echipei de control, un magistrat aflat într-o stare de incompatibilitate, precum și de inserarea într-un comunicat de presă a unor pasaje din înregistrările unor discuţii purtate la sediul DNA Ploieşti.
Sursa: stirileprotv.ro