sâmbătă, 27 septembrie, 2025
Home ActualitateLaurențiu Gobeajă, a treia zi de grevă a foamei

Laurențiu Gobeajă, a treia zi de grevă a foamei

de Leancă Daniel

Președintele Sindicatului Liber „Navalistul”, Laurențiu Gobeajă, se află și astăzi, pentru a treia zi consecutiv, în greva foamei în fața Ministerului Economiei. Liderul sindical a ales această formă extremă de protest pentru a atrage atenția asupra situației critice a Șantierului Naval Damen, unde mii de locuri de muncă sunt în pericol.

„Dacă șantierul se va închide, consecințele vor fi dramatice, se vor pierde mii de locuri de muncă, de care depind familiile din Mangalia și din localitățile învecinate”, a scris sindicalistul pe pagina sa de socializare.

În același mesaj, Laurențiu Gobeajă anunță că în această seară va încheia greva foamei, dar va continua lupta pentru salvarea șantierului. Șantierul Naval Damen Mangalia se află în insolvență, cu datorii de peste 160 de milioane de lei și mii de locuri de muncă puse în pericol.

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a admis gravitatea situației, dar a precizat că soluțiile depind de administratorul judiciar și de creditori. Acesta a promis doar că Guvernul va sprijini relansarea șantierului pentru a-și relua producția de nave.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult