Farul Constanţa a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 9-a a fazei play-off a Ligii I de fotbal.
Unicul gol al partidei a fost înscris de fundaşul Ionuţ Larie (34), care a reluat de la un metri mingea trimisă în bara transversală de Dragoş Nedelcu.
Farul, care a obţinut a doua sa victorie în play-off, venea după patru meciuri consecutive fără victorie, un egal şi trei eşecuri.
FC Argeş a ajuns la patru eşecuri consecutive, fără gol marcat şi cu 15 primite.
FC Argeş s-a impus în ambele meciuri din sezonul regulat, cu 2-1 acasă şi 1-0 în deplasare, iar Farul în ambele din play-off, 2-0 la Piteşti şi 1-0 la Ovidiu.
FC Farul Constanţa – FC Argeş 1-0 (1-0), Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu
A marcat: Ionuţ Larie (34).
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); arbitru de rezervă: Sebastian Colţescu (Bucureşti)
Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Marian Bucurescu (Bucureşti) – LPF