Lipsa căldurii a fost reclamată de un constănțean la DSP și Guvern. Acesta consideră că privarea constănțenilor de căldură în prag de iarnă este “un atentat la viață și sănătate”, potrivit publicației Constanța 100.
Sursa citată precizează că bărbatul le-a solicitat celor două instituții să ia măsuri urgente. “Termoficare Constanta SRL mă obligă la lipsa de confort, la statul în frig la 12 – 15 grade și atentează la sănătatea fizică și psihică, a mea și a familiei mele. Nu respectă contractul, prin faptul că nu furnizează agent termic din data de 12 noiembrie 2022, așa cum se îndeplinesc condițiile legale”, a transmis constănțeanul. Compania de termificare a început furnizarea energiei termice pe data de 12 noiembrie, la Constanța însă nu a exclus sincope în alimentarea cu apă caldă și căldură a locuințelor. Directorul companiei a precizat pentru DOTTO TV că din cauza stării avansate de degradare a conductelor și a lipsei investițiilor sunt posibile avarii, care să ducă la întreruperea furnizării agentului termic.