Litoralul… la control. Inspectorii OPC intră de astăzi în acțiune. Vizate sunt în special dughenele și locurile improvizate care vând mâncare, dar nu vor fi uitate hotelurile, restaurantele și plajele.
Cei 400 de inspectori detașați pe litoral ne sfătuiesc să fim atenţi mai ales la mâncare. Indiferent de reclamă, alimentele preparate în condiții insalubre, în chioșcuri improvizate, sunt la fel de periculoase ca cele expirate.
Numărul chioșcurilor care vând mâncare s-a înmulțit datorită cererii. Vând rapid mâncare caldă la costuri mai mici decât restaurantele sau terasele de la malul mării. Dacă pentru unii acestea sunt ideale pentru a-și potoli foamea, alții spun că ele creează disconfort și că ar mai trebui rărite.
Verificate vor fi și condițiile de cazare din hoteluri sau dacă plajele respectă suprafața de 3o% pe care trebuie să o păstreze pentru cei care nu vor să se bronzeze pe șezlong. Inspectorii de la Protecția Consumatorului îi încurajează pe turiști să le semnaleze orice neregulă.
Comandamentul Litoral va funcționa până la 15 septembrie, perioadă în care se vor desfășura acțiuni de control, de preluare și cercetare a reclamațiilor.