Lucrări valoroase, donate Muzeului de Artă din Constanța

Vernisajul „Sinteze. Expoziție pictură” organizat la Constanța, omagiu adus pictorului Cezar Atodiresei.

Urmare a dorinței artistului Cezar Atodiresei de a dona o parte din lucrările sale Muzeului de Artă din Constanța, patrimoniul instituției de cultură contănțene s-a îmbogățit cu o colecție de 80 de lucrări, formată din 20 de lucrări de pictură și 60 de desene, în valoare totală de peste 75.000 de euro.

Dintre acestea, trei lucrări de pictură: „Case la Andronache”, „Câmp la Calica” și „Natură statică cu ulcior și mandolină” au fost adăugate colecției permanente a muzeului, putând fi deja admirate în sala destinată donațiilor, aflată la etajul 2.

Lucrări valoroase, donate Muzeului de Artă din Constanța

Descriindu-l pe artistul Cezar Atodiresei, criticul de artă Valentin Ciucă afirma:

„Pentru un observator atent, evoluţia picturii lui Cezar Atodiresei seamănă cu un veritabil bildungsroman în sensul consemnării parcursului unei formări intelectuale, a unei identităţi artistice. Dacă, la începuturi, marcat de nostalgiile ieşene, se simte în peisaje nota evocator-lirică în gestionarea cromaticii şi, în general, a atmosferei, ulterior artistul asigură, prin succesive demersuri individuale şi sinteze personale, întâlnirea cu conceptul de peisaj. Orice narativitate este exclusă, orice impuls impresionist estompat, cu scopul de a exprima mai ales la nivelul ideii şi mai puţin la acela al afectivităţii. Picto-obiectele ies de sub incidenţa rigorilor bidimensionalului şi aspiră către volumetria substanţială a sculpturalului”.

Lucrări valoroase, donate Muzeului de Artă din Constanța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Hagi: ”Un meci dificil, dar putem spera la cele trei puncte..”

Marele derby FCSB – Farul Constanța se joacă duminică pe Arena Națională. Cele două formaț…