Pasiune, eleganță, dans și dramă sub cerul liber, la Teatrul de Vară Soveja. Luxuria, producția prezentată în cadrul SEAS 2025, a adus pe scenă o poveste intensă despre iubire și zbucium interior, spusă printr-un dans flamenco cu totul inedit.
Evenimentul de duminică seară a adus pe scenă povestea unui artist celebru, aflat la granița dintre dorință și iubire, sedus de admirația celor din jur, dar chinuit de nevoia unei iubiri adevărate.
Timp de aproape o oră și jumătate, publicul a trăit alături de personaje fiecare moment de tensiune, atracție și deznădejde. Luxuria nu a fost doar un spectacol de flamenco cu ritmuri tradiționale spaniole, ci o experiență artistică intensă.
Evenimentul face parte din Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, un festival care aduce la Constanța spectacole de top până în luna septembrie.