Magie pe cerul Dobrogei. Comuna Corbu devine între 22 și 24 august gazda unui eveniment spectaculos: Festivalul Luminaria, primul festival al baloanelor cu aer cald organizat vreodată pe litoralul românesc.
Timp de trei zile, participanții vor putea zbura cu baloane colorate, vor dansa sub stele la concerte live și se vor bucura de spectacole de lumini și proiecții de film în aer liber. Evenimentul are loc într-un decor rustic pe o suprafață de peste 20.000 de metri pătrați, la doar câțiva kilometri de mare. Organizatorii promit o atmosferă de poveste: ateliere pentru copii, expozanți locali, food trucks, zone de relaxare și chiar vinuri alese pentru serile de vară. Evenimentul este susținut de OMD Mamaia – Constanța.
Toate detaliile despre acest eveniment le-am primit de la Jean Vlad, organizatorul Luminaria.