Nu trebuie să fii cu orice chip fan sau iubitor de ceva anume. Important este să faci planuri, fie ele și abstracte și să vorbești despre ele. Să participi direct la imensitatea acestui spectacol cu public.
Se pare că este una dintre marile distracții contemporane. Și ca multe dintre distracțiile zilelor noastre, nu se poate așa, dacă nu se bazează și pe cifre și termene precise. Doar termenele înaintate publicului, mai reușesc să exprime cât de mare este distracția. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că spitalele regionale ar trebui să fie gata până la finalul lui 2026-2027, menționând că este important că a început proiectarea pentru două dintre ele, la Cluj și Iași. Cândva și la Constanța existau promisiuni, potrivit cărora vom avea cel mai mare spital din Europa de Est. Un spital foarte mare, colosal, gigantic, un mamut … atât de mare încât tradiționala plimbare a pacientului cu ambulanța între spitale se va face de fapt, în incinta aceluiași spital. În prezent, probabil că încă se lucrează la cimentarea ideii potrivit căreia, trebuie înființat un spital regional la malul mării.
Domnul Dragnea ne spunea în urmă cu câțiva ani, că aceste spitale vor fi gata în 2016-2017. O veste care la vremea respectivă ne făcea să credem că în România, vom avea mai multe spitale decât bolnavi. Așadar cu toții putem trăi momente intense, indiferent de perspectivele pe care le avem asupra fenomenului. Evaziunea fiscală, fapta contribuabilului, nu a parlamentarului, de a se sustrage de la obligația legală de a plăti taxe și impozite, este pedepsită prin lege. Evaziunea de responsabilitate, fapta politicianului de a se sustrage îndeplinirii îndatoririlor asumate, nu. Tocmai de aceea s-a ajuns cu credibilitatea atât de jos, încât nu te mai ajută nici măcar în fața controlorilor de bilete din autobuzele de Slobozia. Cert este că de ipocrizie nu vom scăpa atât de ușor, iar întrebarea principală este: cum ne descurcăm cu depozitarea și gestionarea acestor oaspeți care obișnuiesc să stea mult, și care promit de decenii lucruri care nu se întâmplă? Cele mai mari pierderi le suferă, evident, populația, care pierde, la grămadă bani, timp, educație și sănătate prin politica asta de contraselecție a priorităților din societate.
Alianțele politice care una zic și alta fac, sunt mai periculoase pentru societatea civililor decât criza economică și cea medicală luate la un loc. Să vorbești în actualul climat economic despre construcția de spitale regionale, fără ca tu ca autoritate să știi să atragi fonduri europene pentru asta, este doar o octavă în plus, care îi adaugă răcnetului de neputință un accent de disperare. Ideea în sine de a construi spitale regionale, este una foarte bună, însă aceste proiecte nu au reușit până acum să depășească stadiul de zvon. Fostul comisar european Corina Crețu declara în urmă cu câteva săptămâni despre spitalele regionale pe bani europeni că: “nicăieri în lume nu durează atât de mult, adică după 7 ani de la semnarea contractului, noi nu avem nici măcar o groapă făcută”.
Altfel spus, în teorie e ușor să construiești spitale. Tot ce trebuie să faci este să-i îmbolnăvești pe alții cu propria minciună, eventual electorală, după care îi atenționezi ciclic că urmează ca un mare proiect să prindă viață, obligându-i în felul acesta la diferite feluri de entuziasme participative. Asta în vreme ce partidele continuă să negocieze raportul umilință-bani. Prin urmare, în politică e mai greu decât la spital, suferi și pentru alții. Se întâmplă totuși ca printre aceste negocieri, să mai rămână loc și pentru câteva discuții despre ceva palpabil, construcția de spitale. Asta pentru că cineva s-a gandit mai bine și a ajuns la o concluzie, care sperăm noi să nu se transforme într-o ocluzie.
